Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

miercuri, 25 septembrie 2013

Despre înțelepciune, iertare și detașare

Înţeleptul zen
Un înţelept zen se plimba pe stradă, când un om a ieşit brusc dintr-un gang şi cei doi s-au izbit puternic unul de celălalt. Străinul şi-a ieşit din minţi de furie. Înţeleptul a făcut o mică plecăciune, a zâmbit amabil şi i-a spus:
- Prietene, nu ştiu care dintre noi este răspunzător de această întâlnire bruscă. Nu am intenţia să-mi pierd timpul făcând investigaţii în această direcţie. Dacă a fost vina mea, îmi cer iertare. Dacă a fost vina ta, consideră-te iertat.
După care a zâmbit din nou şi şi-a văzut de drum.

Disputa filozofică
- Spune-mi un singur efect practic, concret, al spiritualităţii, i s-a adresat scepticul Ghidului spiritual, gata de o dispută filosofică.
- Iată unul, i-a răspuns Ghidul spiritual. Când cineva te insultă, îţi poţi ridica spiritul la o înălţime la care insulta nu mai poate ajunge.

Aspirantul spiritual
Un aspirant a făcut o greşeală foarte mare şi toată lumea se aştepta ca Ghidul spiritual să îl pedepsească. Însă Ghidul spiritual s-a comportat ca şi cum nimic nu s-ar fi petrecut.
După o lună a venit un aspirant la el şi i-a zis foarte indignat: „Nu pot să cred că nu i-ai zis nimic când ai văzut că a greşit. Doar de asta ne-a dat Dumnezeu gură”.
Ghidul spiritual i-a răspuns: „Da, dar ne-a dat şi pleoape”.

Rabinul și călătorul
Într-o bună zi, un călător trecu pe la un rabin faimos. Fu uimit să vadă că rabinul nu avea altceva decât o odaie plină de cărţi. Avea drept mobilă doar o masă şi o laviţă.
- Dar, învăţătorule, unde-ţi este mobila? întrebă călătorul nostru.
- Dar a ta unde este? întreba la rându-i rabinul.
- A mea? Păi, eu sunt doar în trecere pe aici, răspunse calatorul.
Şi eu la fel, zise rabinul.

Samuraiul
Lângă Tokio trăia un vestit războinic samurai, care a decis să-i îndrume pe cei tineri în budismul Zen. Se spune că în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar.
Într-o după-amiază, un luptător – cunoscut pentru lipsa lui de scrupule – a ajuns în localitatea unde trăia bătrânul samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, aştepta până când adversarul făcea prima mişcare şi apoi contraataca foarte repede.
Tânărul luptător nu pierduse încă nicio luptă. Auzind de reputaţia samuraiului, a decis să-l învingă pentru a-şi mări faima.
Toţi studenţii erau împotriva luptei, dar bătrânul samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toţi în piaţa din centrul oraşului, iar tânărul a început să-l insulte pe samurai. A aruncat câteva pietre în direcţia lui, l-a scuipat în faţă, l-a insultat, i-a insultat până şi pe strămoşii săi.
Timp de câteva ore, a făcut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar bătrânul rămânea impasibil. La sfârşitul după-amiezii, simţindu-se obosit şi umilit, războinicul a abandonat lupta şi a plecat.
Decepţionaţi de faptul că Ghidul spiritual primise atât de multe insulte şi provocări, studenţii l-au întrebat:
- Cum ai putut răbda atât de multă umilinţă? De ce nu ţi-ai folosit spada, chiar dacă ştiai că ai fi pierdut, în loc să-ţi expui laşitatea în faţa tuturor?
- Dacă cineva vine la tine cu un dar şi tu nu îl primeşti, cui aparţine darul?
 întrebă samuraiul.
Celui care ţi l-a oferit, replică unul dintre discipoli.
La fel şi cu orice mânie, insultă sau invidie, spuse Ghidul spiritual. Când nu sunt acceptate, continuă să aparţină celui care le-a purtat.
In viata de zi cu zi sunt nenumarate situatiile in care ne trezim prinsi fara sa vrem in tot felul de situatii nedorite...Fiecare clipa isi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne incurca. Totul depinde de noi!

Putem alege sa acceptam orice dar si sa ne lasam atrasi in jocul altora, sau sa fim selectivi… si sa acceptam doar acele daruri care ne ajuta in cresterea, dezvoltarea si realizarea scopului nostru.
sursa
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com